Tradiții Multiseculare în Extracția și Prepararea Sării
Presărată prin negura timpului se cerne istoria sării – “a aurului alb”…
Originea Geologică a Sării
Cu milioane de ani în urmă, la cumpăna dintre Oligocen și Miocen, pe aceste locuri a existat o lagună în care s-au format primele cristale cubice de sare. În perioadele de depunere, clima a suferit ușoare modificări: sarea albă este barometrul timpului călduros, cu precipitații slabe și concentrații ridicate, sarea cenușie corespunde sezonului cu precipitații abundente.
Depunerii bancurilor de sare au urmat alte sedimente ce au acoperit stratele alb-cenușii. Zbuciumul mișcărilor orogenetice s-au răsfrânt și asupra stratelor formate, dându-le alura unei lentile, pe alocuri faliată. Iar oamenii, acești exploratori neobosiți, și-au croit tuneluri în adânc, au sfredelit pământul, răpindu-i acestuia puțin câte puțin din aurul său alb…
Primele Mărturii Despre Exploatarea Sării
Plasarea în timp a începuturilor exploatării sării în zona orașului Tg.Ocna este greu de făcut, mai ales din lipsa unor documente. În lucrarea „Ocnele Moldaviei”, Alecu Obreja menționează că data sigură a deschiderii minelor de sare din Moldova nu poate fi precizată. Se poate afirma însă că din timpuri foarte vechi băștinașii au utilizat apele sărate ale izvoarelor și mai târziu chiar sarea din aflorimente.
Cea mai veche mărturie scrisă datează din anul 1380 și este constituită de un hrisov domnesc din care rezultă plata a unei cantități de 2000 ocale de sare pentru construcția unui pod de piatră la Gârbovana, lângă Căiuți (lucrarea „Salinele noastre” autor C. Broșteanu).
Dezvoltarea Exploatării în Perioada Medievală
Venitul ocnelor se obținea, încă din secolul al XIV-lea, pe seama ocolașilor de Trotuș, primii mineri care se ocupau de exploatarea minelor pe cheltuiala lor (lucrarea „Salinele noastre” autor C. Broșteanu). Primele exploatări au fost situate pe valea Oituzului, în jurul comunei Grozești, pe lângă care trecea drumul de legătură dintre Moldova și Transilvania.
În secolul al XV-lea, pe dealurile din jurul Târgu Trotuș, oraș de vamă și reședință de ținut, se găseau păduri seculare unde își aveau sălașul haiduci și tâlhari. Legenda spune că un astfel de haiduc, urmărit fiind de poteră, a căzut într-o groapă de sare, descoperirea salvându-l de pedeapsă.
Exploatarea în Perioada Domniei lui Ștefan cel Mare
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, exploatarea sării a înregistrat o dezvoltare semnificativă. În anul 1502, domnitorul Ștefan cel Mare întărea privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a se aproviziona cu sare de la Târgu Ocna.
Exploatarea sării în regiunea Trotușului și Tg.Ocna se făcea de localnici care își scoteau sarea necesară propriului consum, surplusul comercializându-l. O parte din „produsul” minelor trotușene intra direct în consumul slujitorilor monahicești, cunoscuți ca vajnici consumatori de pește sărat.
Modernizarea Exploatărilor în Secolul XIX
În secolul al XIX-lea, exploatarea sării a cunoscut un proces de modernizare. Până în anul 1800 se lucra în două ocne cunoscute sub numele de Ocna Tâlharilor și Ocna cu Brad. După acest an, prin puțurile Sf. Gheorghe și Sf. Nicolae, se trece la exploatarea Ocnelor Unite.
În perioada 1875-1881, la Tg. Ocna s-a folosit o mașină de extracție acționată de aburi. În 1881, o mare inundație în Ocnele Unite a determinat renunțare
Zi | Ore | Ultima intrare |
---|---|---|
Zilnic | 08:00 – 17:00 | 16:00 |
Tip | Luni – Vineri | Sâmbătă – Duminică |
---|---|---|
Adulți | 45 LEI / zi | 50 LEI / zi |
Seniori (peste 65 ani) | 40 LEI / zi | 45 LEI / zi |
Copii (3-18 ani) | 30 LEI / zi | 35 LEI / zi |
Studenți (sub 26 ani) | 35 LEI / zi | 40 LEI / zi |
Tip | Luni – Vineri | Sâmbătă – Duminică |
---|---|---|
Adulți | 40 LEI / zi | 45 LEI / zi |
Seniori (peste 65 ani) | 35 LEI / zi | 40 LEI / zi |
Copii (3-18 ani) | 25 LEI / zi | 30 LEI / zi |
Studenți (sub 26 ani) | 30 LEI / zi | 35 LEI / zi |
Tip | Luni – Vineri | Sâmbătă – Duminică |
---|---|---|
Adulți | 40 LEI / zi | 45 LEI / zi |
Seniori (peste 65 ani) | 35 LEI / zi | 40 LEI / zi |
Copii (3-18 ani) | 25 LEI / zi | 30 LEI / zi |
Studenți (sub 26 ani) | 30 LEI / zi | 35 LEI / zi |
Tip | Tarif |
---|---|
Adulți | 35 LEI / zi |
Copii (3-18 ani) | 25 LEI / zi |
Însoțitor persoane cu dizabilități | 35 LEI / zi |
Joc | Tarif |
---|---|
Masă biliard | 15 LEI / 30 minute |
Masă tenis | 10 LEI / 30 minute |
Tobogane | 10 LEI / 15 minute |
Minigolf | 10 LEI / 60 minute |
Kart (3-8 ani) | 10 LEI / 15 minute, 20 LEI / 30 minute |
Kart (5-90 ani) | 15 LEI / 15 minute, 25 LEI / 30 minute |
Aparat box | 5 LEI / 3 fise |
Scaun VR | 20 LEI / fisa |