Poiana Brașov
Poiana Brașov, este o stațiune montană situată în județul Brașov, Transilvania, România. Recunoscută la nivel internațional pentru practicarea sporturilor de iarnă, aceasta este administrativ parte a municipiului Brașov. Fondată în 1895, inițial ca zonă turistică pentru orașul Brașov, stațiunea s-a dezvoltat în timp, devenind destinația preferată pentru drumeții și sporturile de iarnă.Prima mențiune documentară a zonei datează din 1427, când activitățile de oierit erau desfășurate aici. Cu toate acestea, Poiana Brașov a devenit cu adevărat cunoscută ca destinație de schi începând cu anul 1906, când a avut loc primul concurs de schi din România. În perioada premergătoare anilor ’50, stațiunea a fost în principal o zonă pitorească, cu doar câteva construcții.În 1951, Poiana Brașov găzduiește Jocurile Mondiale Universitare de iarnă, o ocazie care a dus la dezvoltarea infrastructurii turistice. S-au construit hoteluri moderne, inclusiv unul dedicat sporturilor, și s-au implementat facilități precum primul teleferic, Poiana-Postăvarul, cu o lungime de 2.150m. De atunci, au fost adăugate noi dotări și amenajări, transformând Poiana Brașov într-o stațiune turistică modernă și populară.
Obiective turistice
- Biserica de lemn cu hramul „Sfântului Ioan”
Ariile naturale protejate aflate în vecinătate
- Masivul Postăvarul (sit de importanță comunitară – SCI desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a unor habitate de interes comunitar).
- Colții Corbului Mare (rezervație naturală de tip botanic, cunoscută ăi sub denumirea de Stejărișul Mare).
Peștera Valea Cetății situată la aproximativ 3 km de orașul Râșnov, pe șoseaua Valea Cetății spre Poiană.
Schi in Poiana Brașov
Toate Partiile
- Lupului
- Sulinar
- Drumul Rosu
- Subteleferic
- Kanzel
- Bradul
- Stadion
Detalii tehnice
Pârtia |
Dificultate |
Zăpadă artificială |
Lungime (m) |
Lățime medie (m) |
Nocturnă |
Suprafața aproximativă (ha) |
Altitudine sosire (m) |
Altitudine plecare (m) |
Bradul |
Ușor |
Da |
430 |
70 |
Da |
3 |
1035 |
1106 |
Subteleferic |
Dificil |
Da |
2200 |
35 |
Nu |
2 |
1050 |
1700 |
Kanzel |
Dificil |
Da |
297 |
50 |
Nu |
4 |
1651 |
1760 |
Drumul Roșu |
Mediu-Ușor |
Da |
4752 |
22 |
Nu |
7 |
1050 |
1765 |
Sulinar |
Mediu |
Da |
2820 |
35 |
Nu |
9 |
1070 |
1705 |
Lupului |
Dificil |
Da |
2605 |
28 |
Nu |
17 |
975 |
1703 |
Stadion |
Ușor |
Da |
612 |
50 |
Nu |
1 |
1010 |
1040 |
Instalatii
Nume telescaun/teleschi |
Lungime (m) |
Diferența de nivel (m) |
Altitudine stație superioară (m) |
Stare teleferic |
Orar de funcționare |
Capra Neagră Telecabină |
2809 |
737 |
1775 |
DESCHIS |
09:00 – 16:00 |
Teleski Bradul |
455 |
77 |
1114 |
DESCHIS |
09:00 – 16:00 |
Telescaun Ruia |
1150 |
375 |
1710 |
DESCHIS |
09:00 – 16:15 |
Telescaun Lupului |
800 |
209 |
1150 |
DESCHIS |
09:00 – 15:45 |
Stadion Teleski |
301 |
32 |
1039 |
DESCHIS |
09:00 – 16:00 |
Subteleferic Teleski |
492 |
169 |
1326 |
INCHIS |
Oprit |
Ruia Teleski |
502 |
197 |
1704 |
INCHIS |
09:00 – 15:45 |
Kanzel Teleski |
314 |
128 |
1783 |
OPRIT |
Oprit |
Postăvarul Expres Telegondolă |
2140 |
693 |
1727 |
DESCHIS |
09:00 – 16:30 |
Kanzel Telecabină |
2449 |
693 |
1727 |
INCHIS |
09:00 – 16:00 |
Telecabină Tâmpa |
573 |
320 |
960 |
DESCHIS |
09:30 – 16:30 |
Tarife
Abonamente (valabile de la 4 ore pâna la 10 zile) tarife valabile pentru sezonul 2023-2024
Tipul biletului |
Adulți (LEI) |
Copii (6-12 ani) (LEI) |
10 zile din sezon |
1450 |
850 |
6 zile |
780 |
420 |
5 zile |
680 |
360 |
4 zile |
580 |
310 |
3 zile |
480 |
250 |
2 zile |
350 |
180 |
1 zi |
200 |
120 |
20 ore din sezon |
660 |
365 |
De la ora 11:00 |
165 |
95 |
De la ora 13:00 |
130 |
65 |
De la ora 14:00 |
80 |
50 |
4 ore |
150 |
90 |
Cartele puncte (valabile pentru orice zi din sezonul 2023-2024 în funcție de consumul/anularea acestora)
Puncte |
Adulți (LEI) |
Copii (6-12 ani) (LEI) |
240 |
850 |
460 |
180 |
– |
– |
120 |
500 |
280 |
80 |
350 |
195 |
60 |
300 |
160 |
30 |
170 |
90 |
20 |
120 |
60 |
10 |
65 |
35 |
6 |
– |
– |
Cartele simple (valabile numai pentru telegondola Postavaru Express si telecabinele Capra Neagră și Kanzel)
Serviciu |
Adulți (LEI) |
Copii (6-12 ani) (LEI) |
Urcare și coborâre |
60 |
30 |
Urcare simplă |
35 |
25 |
Coborâre |
35 |
25 |
Snowpark
Durată |
Tarif (LEI) |
1 oră |
30 |
2 ore |
40 |
4 ore |
60 |
1 zi |
80 |
6 puncte |
30 |
10 puncte |
45 |
20 puncte |
80 |
30 puncte |
100 |
Calcul puncte anulate
Ultima actualizare: 14 august 2024